Turism

Principalele obiective turistice din zonă sunt:

  • Valea Radului
  • Valea Dejanului 
  • Valea Berivoiului


Obiective istorice în zonă

  • Muzeul şi Cetatea Făgăraşului (aprox. 20 km)
  • Muzeul, Biblioteca şi Atelierul de pictură pe Sticla ale Mănăstirii Constantin Brâncoveanu (aprox. 25 km)

 

Pensiunea agroturistică "Paradisul Naturii"

Este situată, la poalele munţilor Făgăraş, în aproprierea Sfintelor Mănăstiri Dejani şi Sâmbăta, în cadrul complexului turistic Dejani, într-un cadru rustic de munte, în care liniştea se împleteşte cu bunăstarea. Sectorul carpatin în care este amplasată pensiunea "Paradisul Naturii" uimeşte prin frumuseţea sa naturală.
Zona adaposteşte numeroase rarităţi floristice, arbori seculari şi monumente ale naturii. Caracterul alpin al munţilor cu lacuri glaciale, piscuri semeţe ce strălucesc sub razele soarelui, la care se adaugă peisajul munţilor mijlocii, acoperiţi cu păduri de brad, fag şi molid ce işi schimbă periodic înfăţişarea întregesc imaginea paradisiacă în care este situată pensiunea. Aerul proaspăt de munte, bogat în oxigen datorită pădurilor dese de brad, râul care curge, lacurile de agrement populate cu păstrăv reprezintă un refugiu cotidian oferind ocazia da a vă relaxa în mijlocul naturii.
"Paradisul Naturii" este o pensiune de trei margarete, ce va oferă o ambianţă caldă şi relaxantă prin serviciile şi dotările ei. Finisajele camerelor sunt de o calitate exceptională. Camerele dispun de mobilier somptuos din lemn masiv şi sunt dotate cu grupuri sanitare proprii.
Întregul peisaj montan poate fi admirat din toate camerele sau din balcoanele cu care sunt dotate camerele. "Paradisul Naturii" este la dispoziţia dumneavoastră tot timpul anului fiind una dintre cele mai frumoase şi mai echipate pensiuni din zona rurală din Braşov, fiind destinaţia ideala pentru vacanţa sau concediul dumneavoastră.

 

 

 

 

Traseu montan Comuna Recea - Curmătura Oticului

Comuna Recea - Satul Dejani - Valea Radului - Curmătura Bratilei - Vârful Mezea -Sub Varful Oticu - Curmătura Oticului

 

 

 

 

 

 

Traseul din Dejani spre Curmătura Brătilei

Traseul este accesibil auto pe drumul forestier cca 14 km, până la golul alpin. Traseul nu este accesibil iarna.
În satul Dejani se poate ajunge din Făgăraş parcurgând 15 km pe şosea, prin Hurez, Săsciori şi Recea. Din Dejani pornim spre sud, trecem de păstrăvărie si de ramificaţia spre vest (4,5 km din Dejani) a drumului spre Mănăstirea Dejani şi urmăm drumul forestier ce însoteste Râul Dejanilor până în zona golului alpin, unde este situată o casă de vânătoare.
De la casa de vânătoare continuăm câteva minute spre sud-vest până la capătul drumului; traversăm râul pe malul vestic si întâlnim poteca turistică desfăsurată pe partea vestică a văii. Aceasta se desprinde din drum la cca 500 metri mai jos de casa de vânătoare, în apropierea stânii din Gropile. Urmăm, în urcus moderat spre sud, poteca foarte bine conturată.
Depăsim pragul glaciar si urcăm ușor pe terasa superioară a văii (în zona de gol alpin Valea Dejanilor este numită Valea Radului), de unde după ce trecem de izvorul Radului urcăm fără dificultate în Curmătura Brătilei (2125m), unde se găseste un mic lac nival. Aici întâlnim traseul de creastă marcat cu bandă roşie (traseul 55) si traseul sudic ce face legătura cu Muntii lezerului, prin Curmătura Oticu, marcat cu trunghi roşu.


Sport şi agrement

Pentru cei care doresc excursii de o zi, pădurile din Munţii Făgăraş oferă un aer curat, o floră şi o faună de excepţie, diversificate. Eliminarea stresului poate fi realizată prin organizarea de partide de vânătoare, pescuit sportiv, plimbări cu calul şi căruţa prin împrejurimi şi turism montan. Localnicii sunt primitori şi sunt gata să organizeze focuri de tabără şi să le ofere produse gastronomice specifice zonei.

  • Călărie - Herghelia Sâmbăta de Jos (aprox. 18 km)
  • Pescuit şi vânătoare
  • Drumeţie pe trasee montane
  • Săniuş în perioada iernii.

Din Recea, prin satul Dejani, se poate ajunge, în circa 6-7 ore, în Curmătura Brătilei din creasta Munţilor Făgăraş, de unde există trasee spre Piatra Craiului şi spre Iezer-Păpuşa.

 

Mănăstiri şi locaşe de cult
Mănăstirea Dejani
Mănăstirea Constantin Brâncoveanu Sâmbăta de Sus (aprox. 25Km)
Mănăstirea Berivoi

Sunt mănăstiri de călugări și oferă un cadru prielnic pentru redobândirea liniştii sufleteşti.

Înapoi